Au ‘omorât’ fotbalul, dar vor să vadă spectacol la rivali!** Coman: „Pe teren a existat doar o echipă! Suntem departe de titlu”

Au 'omorât' fotbalul, dar vor să vadă spectacol la rivali!** Coman:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Rapidul nu a reușit să pună mâna pe punctele care i-ar fi readus în lupta la campionat. Dani Coman spune că Dinamo nu a existat pe teren și recunoaște că Rapid nu se mai poate gândi la titlu: „Ne-am îndepărtat prea mult de campionat”

„Nu aș putea da vina pe cinve anume, întreaga echipă este vinovată. Pe teren a existat dar o echipă, dar nu am reușit să marcăm. E frustrant când ataci 90 de minute, dar nu reușești să înscrii. Am avut și neșansă, am avut multe ocazii de a marca, dar nu am fost lucizi. Nu vreau să comentez arbitraje, sunt persoane în conducerea echipei care știu mai bine. Nu vreau să vorbesc despre titlu, pentru ca șansele noastre au scăzut considerabil. Vom vedea ce va fi la CFR. Meciul ăsta va fi decisiv pentru Europa, de titlu ne-am îndepărtat prea mult”, a declarat Dani Coman la Digi Sport.

„Vreau să văd spectacol la Vaslui cu CFR! Nu mă mai interesează rezultatul”

„Sunt anumite grupuri de suporteri care vin la stadion special pentru a mă înjura. Prefer să mă înjure pe mine dar să îi lase în pace pe colegii mei. Eu sunt puternic, dar unii dintre colegii mei sunt afectați. Nu mă interesează ce se întâmplă la Vaslui cu CFR, sper să văd spectacol”, mai spune Coman

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera
Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”
Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Experiment Observator. Un permis auto fals costă peste 700 de euro. Cum sunt racolaţi pe net clienţii români
Experiment Observator. Un permis auto fals costă peste 700 de euro. Cum sunt racolaţi pe net clienţii români
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
Românul ăsta mare şi prost Multimilionarul care l-a jignit incalificabil pe Ilie Năstase soseşte în România!
Românul ăsta mare şi prost Multimilionarul care l-a jignit incalificabil pe Ilie Năstase soseşte în România!
Pițurcă Jr. a 'încercuit-o' pe voluptuoasa fiică a Andreei Berecleanu! Adio, ICH! CANCAN.RO publică imaginile momentului în showbiz
Pițurcă Jr. a 'încercuit-o' pe voluptuoasa fiică a Andreei Berecleanu! Adio, ICH! CANCAN.RO publică imaginile momentului în showbiz
ÎȚI IA BANII pe loc. Românii au fost deja notificați de stat. E OBLIGATORIU să informezi în scris
ÎȚI IA BANII pe loc. Românii au fost deja notificați de stat. E OBLIGATORIU să informezi în scris
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile după liceu
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile…
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A început să miște, iar oamenii au luat-o la fugă
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A început să miște, iar oamenii…
×